Consultații
Nutriție - Dietetică

Analiză personalizată a cazului tău și sfaturi corect aplicate ție care se potrivesc nevoilor și stilului tău de viață.

Felicitări, faci primul pas într-o relație mai armonioasă cu mâncarea, iar asta știu că nu vine ușor! Indiferent de motivul pentru care ești aici, te felicit pentru decizia de a căuta susținere în exterior.

Am fost într-un punct similar ca și tine, la 7 ani de la diagnosticul de boală celiacă pe care credeam că îl gestionez corect. Făceam unele greșeli care au dus în timp la alte boli autoimune. Atunci am luat legătura pentru prima oară cu o nutriționistă și am început să descopăr ce pot modifica în alimentație pentru a-mi susține sănătatea. Asta m-a și adus pe acest drum profesional.

În acest moment, eu sunt cea care oferă consultații de nutriție-dietetică și te pot susține în a-ți regăsi sănătatea și prin hrana de zi cu zi. Putem colabora indiferent de țara sau orașul în care te afli pentru că ne vom vedea online! 

Te pot ajuta dacă te regăsești în urma din situațiile următoare:

  • Ești celiac adult nou diagnosticat. Află mai multe.
  • Ești celiac adult cu experiență care nu a avut o consiliere nutrițională până în prezent. Află mai multe.
  • Ești părinte de copil celiac și vrei să înveți cum să faci schimbarea alimentară în casă. Află mai multe.
  • Ești părinte de copil cu diverse alergii sau intoleranțe alimentare. Află mai multe.
  • Ți s-a recomandat să elimini glutenul sau lactatele sau histamina și ești copleșit de informații, nu înțelegi ce ar trebui să mănânci. Află mai multe.
  • Ai un diagnostic de boală autoimună alta decât boala celiacă și vrei să urmezi dieta fără gluten. Află mai multe.
  • Ai alte probleme intestinale precum sindrom de intestin iritabil, balonare cronică, disbioză, etc. Află mai multe.

NutriShot: nutriție-Dietetică într-o primă ședință

300 LEI

Iată la ce să te aștepți în cadrul unei consultații de nutriție-dietetică. Pentru a primi cele mai potrivite recomandări, este esențial să înțeleg cazul tău particular. Vom discuta despre obiectivele tale de sănătate, istoricul medical, nevoile tale nutriționale, obiceiurile alimentare și de stil de viață, înălțimea, vârsta și greutatea actuală. Îți voi oferi recomandări alimentare specifice, voi răspunde întrebărilor tale și vom stabili obiectivele consultației și pașii următori. 

NutriReboot: control în urma unor consultații anterioare sau programe vechi.

250 LEI

Acest serviciu este pentru tine dacă am colaborat în trecut sau vrei o a doua opinie pentru nutriție pe aspecte generale, pentru boala celiacă, dieta fără gluten sau altele. Discuția este video, potrivită indiferent de locul unde ești în țară sau lume. Va dura o oră și poți alege intervalul orar potrivit ție din calendar.

Vibrant21: Plan de alimentație și supervizare 21 zile

800 LEI

Obiceiurile noi se dobândesc în timp și cu suport. Pentru ca o schimbare alimentară să fie sustenabilă, ai nevoie să experimentezi mai multe etape. De la pregătire, testare, negare, menținere, recădere și înapoi, e un drum prin care vei trece. Eu voi fi aici să te susțin! În acest program vei primi meniuri săptămânale, listă de cumpărături și recomandări de produse pentru 3 săptămâni. Vom avea 3 întâlniri de câte 60 minute fiecare. Fiecare întâlnire va conține o parte de educație și evaluare/readaptare a meniurilor în funcție de feedback-ul tău.

Tipuri de consultații nutriționale

Consiliere părinte de copil celiac

300 LEI

Consiliere celiac adult cu experiență

300 LEI

Consiliere celiac adult nou diagnosticat

300 LEI

Consiliere boli autoimune

300 LEI

Consiliere alte probleme intestinale

300 LEI

Consiliere nutrițională de control

250 LEI

Consiliere părinte de copil celiac

250 LEI

Simți că a picat cerul pe tine când medicul a pus diagnosticul de boală celiacă. Totuși, e bine că ați descoperit în sfârșit care era problema și copilul tău dă semne că se simte mai bine. Poate nu știi dacă și cum trebuie să îi gătești doar lui separat. Poate ai început să cumperi multe produse și nu știi ce să faci cu ele. Poate nu știi cum să gestionezi mesele în familie, în excursii sau la școală. Ai nevoie să cauți suport la un nutriționist, pe care îl vei găsi aici!

Consiliere celiac adult cu experiență

250 LEI

Te-ai informat, ai citit despre boala celiacă, ai intrat pe grupuri de Facebook, ai început să mănânci fără gluten, e mai bine, dar nu ești chiar convins că e ce trebuie. Poate ești în continuare balonat sau constipat, poate ai reflux și pastilele nu își mai fac efectul, poate ai început să ai reacții pe piele sau alte alergii și intoleranțe. E timpul să vorbești cu un nutriționist!

Consiliere celiac adult nou diagnosticat

250 LEI

Ai plecat de la medic cu un diagnostic care îți spune că trebuie să mănânci fără gluten pe viață. Primești o listă cu alimente permise și interzise, dar atât.

Am fost în aceeași situație ca tine, iar ani mai târziu am aflat că ar fi trebuit să discut cu un nutriționist imediat după această veste.

Consiliere boli autoimune

250 LEI

Fie că e vorba de tiroidită autoimună, psoriazis, artitrită reumatoidă, sau una din cele 80 de boli autoimune existente, vei face orice ca să eviți un puseu de rău.

Evitarea unuia sau mai multor alimente poate fi o strategie să îți ameliorezi simptomele. Scoaterea glutenului poate fi prima soluție care să aibă impact și să te ajute, sau poate să nu îți fie potrivită. 

Consiliere alte probleme intestinale

250 LEI

Ai fost pe la numeroși medici, dar nici o problemă concretă nu a fost identificată. Poate că nici nu ai nevoie de un diagnostic, ci doar e timpul să-ți revizuiești alimentația. Mâncăm haotic și din ce în ce mai procesat, pe fugă, suntem stresați, iar sistemul nostru digestiv începe să fie afectat. O simplă analiză a obiceiurilor alimentare curente și recomandări în această direcție te pot ajuta.

Consiliere nutrițională de control

150 LEI

Acest serviciu este pentru tine dacă am colaborat în trecut sau vrei o a doua opinie pentru nutriție în boala celiacă sau în dieta fără gluten. Discuția este video, potrivită indiferent de locul unde ești în țară sau lume. Va dura o oră și poți alege intervalul orar potrivit ție din calendar.

FAQ

Ut sea accumsan interpretaris, viderer pertinax repudiandae ne ius, qui ne porro insolens instructior. Graece euripidis instructior an vix, eum et equidem expetenda concludaturque.

Descoperă "Meniul tău pentru restricții alimentare"