De ce e utilă dieta fără gluten în boli autoimune

noiembrie 29, 2022

Scris de Roxana

O boală sau o tulburare autoimună este o afecțiune în care sistemul imunitar atacă în mod eronat organismul. În mod normal, sistemul imunitar protejează organismul împotriva germenilor, cum sunt bacteriile și virusurile. De regulă, sistemul imunitar poate face diferența dintre celulele străine și celulele proprii.

În boala autoimună, sistemul imunitar percepe în mod eronat o parte a corpului, cum ar fi articulațiile sau pielea, ca fiind straină. Se eliberează proteine numite autoanticorpi care atacă celulele sănătoase. În anumite boli autoimune este afectat un singur organ, cum este cazul pancreasului în diabetul zaharat de tip 1. Există și boli autoimune în care este afectat intregul organism – ex: lupusul eritematos sistemic (LES).

Persoanele care se luptă cu o boala autoimună sunt predispuse la dezvoltarea alor tulburări autoimune, de exemplu celiacii diagnosticați târziu au o șansă mai mare de a dezvolta o altă boală autoimună. Alte afecțiuni grave și unele tipuri de cancer sunt, de asemenea, asociate cu boala celiacă, deși respectarea unei diete stricte, fără gluten poate scădea riscul de cancer.

Cele mai frecvente tulburări asociate cu boala celiacă sunt boala tiroidiană și diabetul de tip 1. Boala celiacă este mai frecventă la cei care au următoarele afecțiuni autoimune:

Boala autoimună Riscul
Boala Addison 6%
Artrita 1,5-7,5%
Hepatita autoimună 6-15%
Tiroidita Hashimoto 4-6%
Cardiomiopatie dilatativă idiopatică 5,7%
Nefropatia cu IgA (Boala Berger) 3,6%
Scleroza multiplă 11%
Sindromul Sjogren 2-15%
Diabet zaharat tip 1 2,4-16,4%

Alte patologii asociate cu boala celiacă:

  •   Pancreatita cronică
  •   Boala Chron
  •   Sindromul Down
  •   Sindromul de intestin iritabil
  •   Lupus
  •   Ciroza biliară primară
  •   Colangita sclerozantă primară
  •   Psoriazis
  •   Artrita reumatoidă
  •   Scleroderma
  •   Sidromul Turner
  •   Colita ulcerativă
  •   Sindromul Williams

De ce e utilă dieta fara gluten?

  •   Glutenul provoacă sindromul de intestin permeabil

Datorită creșterii permeabilității mucoasei intestinale apar tulburări legate de trecerea unor  substanțe (endotoxine, microbi, produse alimentare nedigerate) prin peretele intestinal în sânge și limfă. Acestea determină atât inflamație localizată intestinal, cât și o reacție inflamatorie generală. Atunci când inflamația persistă, devine cronică, putând astfel să apară o boală degenerativă. Manifestări precum atrofia mucoasei și malabsorbția unor nutrienți nu întârzie să apară.

În boli autoimune precum: diabetul zaharat de tip 1, tiroidita Hashimoto, artrita reumatoidă, psoriazis, permeabilitatea crescută este caracteristică în evoluția bolii, devenind critică când nu este tratată la timp (se instalează boala autoimună). 

Posibile cauze ale intestinului permeabil:

  • O dietă bogată în alimente hiperprocesate;
  • Un aport scăzut de fibre vegetale;
  • Dietă bogată în carbohidrați rafinați, zahăr;
  • Expunere la pesticide, ierbicide;
  • Excesul de alcool;
  • Consumul unor medicamente (antiacide, antiinflamatoare, antibiotice)
  • Modificări de natură genetică;
  • Consumul de aditivi alimentari;
  • Consumul de alimente alergenice: gluten, soia, ouă, nuci, crustacee, lactatele pasteurizate

Zonulinul este o proteină implicată în creșterea permeabilității intestinale, iar un nivel ridicat al acestuia poate apărea datorită consumului de gluten din cereale.

  •   Glutenul provoacă inflamație?

Odată ce se instalează sindromul de intestin permeabil, se produc anticorpi care provoacă inflamații și leziuni ale țesuturilor, ducând la apariția unor boli autoimune.

Tiroidita Hashimoto

Glanda tiroidă face parte din sistemul endocrin, care produce hormoni responsabili de coordonarea multor funcții ale organismului.

Dieta fără gluten are un efect benefic asupra tireotropinei (TSH), a hormonilor FT3 şi FT4, 25-hidroxivitaminei D şi a nivelului anticorpilor tiroidieni.

Un nivel ridicat de anticorpi este adesea un simptom în tiroidita Hashimoto. Scăzând nivelul de anticorpi (reducem inflamația), putem ameliora simptomele bolii.

Un studiu pe 34 de femei cu Hashimoto a constatat că o dietă fără gluten a redus nivelul de anticorpi, dar sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma aceste constatări.

 https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30060266/

Boala celiacă este mai răspândită la persoanele cu afecțiuni autoimune, astfel testarea pentru boala celiacă este adesea recomandată. De multe ori se recomandă eliminarea glutenului fără a se face și testele de boală celiacă. Dacă aveți o afecțiune autoimună, discutați cu medicul dumneavoastră despre posibilitatea bolii celiace și nu eliminați glutenul până nu eliminați riscul de a avea boală celiacă. 

Ce sa mănânci

Dieta AIP poate fi benefică pentru persoanele cu boli autoimune pentru că susține sistemul imunitar. In plus, seleniul si fierul pot reduce anticorpii tiroidieni.

Tiroidita Hashimoto-gluten free

Fructe: fructe de pădure, struguri, cireșe, ananas;

Legume: broccoli, conopidă, ardei gras, ciuperci, roșii, verdeață închisă cu frunze verzi precum spanacul și varza;

Grăsimi sănătoase: avocado, ulei de măsline extravirgin, nuci, pește gras precum somonul și macroul;

Proteine: pui, carne de vită, curcan, tofu, produse lactate precum iaurtul grecesc și brânză cu conținut scăzut de grăsimi;

Alimente bogate în seleniu: nuci braziliene, carne de porc, ouă, orez brun;

Alimente bogate în fier: spanac, carne roșie, quinoa, tofu, leguminoase precum fasolea și lintea;

Cereale fără gluten: ovăz certificat fără gluten, orez brun, hrișcă, mei, amarant;

Dacă nu aveți boală celiacă, este posibil să observați o îmbunătățire a simptomelor Hashimoto prin eliminarea glutenului. Țineți cont să excludeți posibilitatea de a avea boală celiacă înainte să optați de tot pentru o dietă fără gluten.

Ajutorul unui nutriționist dietetician vă este extrem de util pentru a implementa aceste schimbări alimentare într-un mod sănătos, care să nu vă afecteze pe viitor.

Distribuie:

Descoperă "Meniul tău pentru restricții alimentare"